martie 5, 2008...6:37 am

Religia e inventata de drogaţi

Jump to Comments


779px-rembrandt_harmensz_van_rijn_079.jpgAflat pe Muntele Sinai, Moise a consumat substante psihotrope atunci cand a primit de la Dumnezeu tablele cu cele 10 porunci divine, afirma un cercetator israelian intr-un studiu publicat saptamana aceasta.

“La acea vreme se foloseau frecvent astfel de substante in ritualurile religioase”, sustine Benny Shanon, care preda psihologie cognitiva la Universitatea Ebraica din Ierusalim.

“Cat despre experienta lui Moise pe Muntele Sinai, a fost ori un eveniment cosmic supranatural, ceea ce nu prea cred; ori un mit - pe care iarasi nu-l cred; ori varianta finala, care e destul de veridica, si anume un eveniment in cadrul caruia Moise si poporul israelian au fost sub influenta narcoticelor”, a afirmat Shanon pe postul national de radio.

“Probabil ca Moise era drogat atunci cand a vazut tufisul acela inconjurat de flacari, dar care nu ardea”, a sugerat Shanon, care sustine ca a incercat chiar el astfel de substante.

“In Biblie se spune ca oamenii vad sunete, iar acesta este un simptom clasic”, sustine Shanon, referindu-se la ceremoniile religioase din Amazon, in care oamenii folosesc droguri care ii fac sa “vada muzica”.

Conform afp.google.com, profesorul a vorbit despre propria experienta atunci cand a folosit ayahuasca, in timpul unei ceremonii religioase in Brazilia. Ayahuasca este o planta psihotropa cu efecte puternice. “Am avut viziuni care aveau conotatii spiritual-religioase”, a spus Shanon.

El sustine ca efectele psihedelice ale plantei ayahuasca sunt comparabile cu cele produse de scoarta de acacia, arbore des mentionat in Biblie.

21 Comentarii

  • Mai e unul pe aici, Benizri, religios rau, care sustine ca poponarii provoaca cutremure cu “pacatul” lor de a introspecta cururi de acelasi gen. :-)

    Ce crezi ca ar zice Benizri dupa ce ar citi articolul lui Sharon? Ar zice ca si profesorii drogati provoaca cutremure :-)

  • mai, atata timp cat pe atunci drogurile nu erau considerate nici periculoase si nici ilegale, poti tu baga mana in foc ca nu a fost asa? si daca ma gandesc bine, nu am gasit printre cele 10 porunci “sa nu te droghezi” .

  • bre, titlul :Religia e inventata de drogaţi e destul de provocator din cauza ca e vorba de Vechiul Testament.

    Daca ar scrie un crestin ca Noul Testament a fost inventat de drogati ti-ar mai place? :-) Sau esti ateista?

    Eu as fi tratat la misto articolul. Ce sens are sa analizezi “stiintific” religiile?

    Cele mai timpite mi se par, de exemplu, comentariiile ateistilor “savanti” despre a ramine gravida fara sa faci sex, fiind fecioara. Sau orice altceva care poate sa lezeze rau sentimentele religiosilor. In asta te bagi si tu cu titlul tau, parerea mea.

    O sa vezi ca o sa vina pendicostalii si pocaitii de la WordPress si o sa te certe rau :-) :-) ( de parca ti-ar pasa)

    sursa: http://www.foxnews.com/story/0,2933,335055,00.html

    http://africa.reuters.com/odd/news/usnL04178076.html

    Schimba si tu titlul in “High on Mount Sinai? “:-)

    mi se pare mai bun.

  • am intrat la spam din cauza ca am pus niste linkuri :-)

  • ma uit imediat

  • zic religia in general, asa ca aici intra toate religiile, inclusiv cele ale triburilor de prin jungla. si acum hai ca mi-am tras casca si astept the fight.

  • Fiecare are dreptul sa creada ce(in ce) vrea.
    Trecutul, mai ales cel indepartat, nu poate fi analizat decat pe presupuneri, ceea ce nu face decat sa te arunce si mai mult in negura indoielii, neaducand niciodata o clarificare incontestabila.
    Credinta tine de ceea ce simti sau nu si nu ai nevoie de cercetari ale trecutului care sa-ti confirme ca ai facut alegerea corecta.

  • Cred ca e ceva in neregula cu ce ai scris tu. Unele asocieri sunt pur si simplu de necrezut.

  • sa incerc sa fac asocieri si cu obiceiul tamaierii?

  • balaurul zice ca o sa te certe pocaitii de pe wordpress…na c/ai scapat :)

    cate nu s/au scris si zis de/a lungul vremii si worpress-ului… si alt fel de word-uri
    cati n/au vizionat filme de genul Codul lui DaVinci…si alt fel de scrieri si de filme “impotriva” sau ma rog, care sa/l aduca pe omul “ratacit” inapoi la realitate, inapoi la “adevar”

    partea ironica si interesanta si amuzanta (eu asa o vad) e ca se lupta oamenii de mii de ani si se lupta cu inversunare si castiga batalie dupa batalie, da nu razboiul

    intemeietorul religiei crestine a zis la un moment dat cu mult curaj, cu multa impertinenta pentru un tanar evreu, fiu de tamplar : “cerul si pamantul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece” - si printe cuvintele lui s/au aflat de multe ori cuvintele lui Moise (”cel drogat”)

    acum care era mai high o sa hotarasca Shanon :)
    cine stie, poate dintre ei 3, ultimul…

    prin trecere p`aci. calatorru

  • buna. credem ca esti o fata desteapta si postarea asta este numai pt a atrage lume pe blog. e de inteles.
    “In Biblie se spune ca oamenii vad sunete’. unde. te rugam sa ne dai trimiterea!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! chestia e SF.
    si tu stii asta.
    un singur lucru trebuie sa intelegem - nu e bine a ne juca cu Dumnezeu.
    si credem ca nu te vei juca. E mai bine.
    te poti juca cu altcineva sau altceva.
    El e El.
    please.

  • Daca aveti indoilei despre religia crestina va invit sa vizitati filmul Zeitgeist…mai vb dupa ;)

  • Interesant articolul, desi eu impartasesc ideea ca sunt lucruri cu care nu e bine sa te joci. Toate tarile civilizate s/au format in jurul Bisericii, a religiei, care a introdus principii in societate. Religia este cea care ne invata ca nu suntem unici, nu suntem atotputernici si ca intotdeauna e cineva sus, deasupra noastra, care ne indruma, dar ne si judeca.

  • grandsoulthief
    martie 5, 2008 la 4:54 pm

    Filmul zeitgeist arata , in prima parte, asemenarea, considerata suspecta, dintre crestinism si celelalte religii. Mie tocmai asta mi se pare interesant faptul ca exista un spectru al istoriei care se repeta indiferent de timp si spatiu si care respecta niste tipare. Parca ar fi un mesaj.
    Makes you wonder …

  • “Psihiatrii sunt familiarizati cu un fenomen psihologic cunoscut sub numele de “proiectie”. Sa spunem ca un individ este obsedat de un gand pe care , din pricina ca este dureros sau neingaduit , nu vrea sa-l recunoasca a fi al sau. Pe de alta parte, nu poate renunta la el. Vrea gandul , dar nu vrea sa fie proprietarul lui. Tanjeste inconstient dupa el , dar vrea sa-l respinga la nivelul constientului. Astfel ca mintea lui recurge la o “smecherie” inconstienta. El “proiecteaza” gandul asupra altcuiva, si apoi se autoconvinge ca , de fapt , cealalata persoana i l-a sugerat sau l-a acuzat ca l-ar fi gandit. Aceste metode de auzire sau percepere a unor asemenea mesaje proiectate sunt cunoscute drept halucinatii auditive sau vizuale - adica a auzi voci sau a vedea lucruri care nu exista in realitate . Persoanele care au asemenea halucinatii sunt neurotice sau psihotice.” - spun oamenii de stiinta.

  • e normal sa fi fost asa. de aceea le-au ramas numele de preafericiti tuturor capilor de biserici..
    Iti dai seama ca dupa ce iei o doza zdravana.. nu poti fi Putinfericit.. esti Preafericit !:)

  • @ corina cretu
    wow te pui bine cu bossu ? lol pai dupa ce faci pe lumea asta nu cred sa-l doara undeva de tine !

  • ce cool…. am citit commentul semnat ACP si citindu-l am simtit fiori pe sira spinarii… era ca un mesaj din ala pe care-l primeste un om pe care un grup religios urmeaza sa-l… mintuiasca (fireste, mai intii trebuie sa mori pentru a te mintui). Apoi, in buna traditie jurnalistica deprinsa de-a lungul celor patru ani de facultate, am mers cu cursorul pe literele ACP, sa vaz unde duc ele. Si am inteles. Fratilor, nu mai fiti asa subtili, ca nu va intelege lumea mesajul:D

  • ….tulai domne câte tâmpenii per cm square de pagină! including mines…bien sur.

  • un alt articol superficial preluat ca atare de pe site-urile de stiri…
    e mult mai mult acolo

  • Un necunoscut dar cu ceva experienta vasta
    aprilie 20, 2008 la 4:46 am

    Dar oare daca erau asa drogati cum se face ca poruncile sunt LUCIDE ?

    Un drogat nu ar putea sa gandeasca la asa ceva, sa filosofeze la regulile firii.

    Cel care a scris acel articol si se da “psiholog” si nu neg ca este dar articolul in sine da nota ca este paranoic.

Lasă un Răspuns