De ce fura romanul? Pentru ca stie…

Jump to Comments

Scenariu.

In prim-plan, un romanas mic si-al dracului. Sau daca nu gasim al dracului, nu-i nimic, ca devine el asa pana se termina filmul. Mai alb, mai negru, mai gri, nu conteaza, romanas sa fie. E copil educat, merge la gradinita si isi umple matusile si vecinele de lacrimi cand le recita gesticuland artistic poezia lui preferata : “Catelus cu parul cret/ Fura rata din cotet/ Si se jura ca nu fura“. Tanto, copilul asta al tau o sa ajunga departe, ca e frumos, destept si cu lipici. De fapt asta isi si doreste, sa se faca mare, ca s-a saturat sa o tot fure de la baietasii din cartier.

Si creste copilul, incep sa-i tropaie hormonii, e expert deja in navigarea pe internet, face schimb de reviste deocheate cu colegii de la scoala numai ca…tot plin de cosuri e. Si afla secretul: daca vrea reprezentatii live, e musai sa fure inimile gagicilor. Dintrodata devine extrem de ocupat: exerseaza priviri patrunzatoare, texte penibile si sa directioneze fumul in sus.

Mai face si o scoala, ca de, nu are de ce sa-i strice, si se simte extrem de implinit cand printre atatea activitati solicitante il fura somnul. Apoi isi pune diploma in cui, se uita in oglinda cu ochii goi si nu intelege ce ii lipseste. Isi trage o palma si are o revelatie: meseria trebuie furata.

Si se apuca el de furat meserie, si tot fura, fura, fura, iar aici nu e nimic interesant asa ca bagam o pauza publicitara.

Dupa ce se termina reclamele, i se indeplineste romanasului visul din copilarie. Ajunge patron. Si pentru ca e baiat destept, isi lasa angajatii sa fure asa, cate putin, in mod controlat, ca de nu, il fura ei mult, in mod necontrolat.

Asa ca de ce fura romanul?

Pentru ca poate? Pentru ca oricat ar fura, tot mai gaseste el ceva de furat?

Nu…pentru ca stie!

5 Comentarii

Filed under nervi

Tags: furat, romani